Psalm – Al-Shafer

De ce aud întinsul cum șoptește?

De ce aud chitara cum ucide-un vers?

De ce din lanuri de pământ întors,

Aud un glas de plug ce se căiește?

De ce văd râul cum aleargă-n loc?

De ce văd muștele cum zbiară-n cercuri late?

De ce din toate câte-au fost în joc,

Tu m-ai ales și m-ai atins cu moarte?

De ce simt cerul cum se stinge-n salve?

De ce simt pomii unduind un vals?

De ce sunt eu învăluit acum de jale

Ținându-mă târâș după-al Tău pas?

De ce-mi răspunzi tăcut la întrebare?

De ce-mi ascunzi cu grijă-al meu necaz?

De ce nu Te prefaci ca orișicare,

Și-n schimb, mă-mbraci, zâmbind, cu-al Tău topaz?

Cîntec de lebădă

Știi cum sună

cîntecul de lebădă al unei moluște?

Jalnic…

Cum îl îngînă cu toate puterile

Și cum își stoarce fiecare strop de viață

rămas în minusculitatea ființei ei?

De ce nu l-ai auzit?

Aveai dopuri în urechi?

Erai operat de surzenie?

N-ai pierdut nimic!

În afară de jalnica exprimare disperată

a unei moluște în convulsii.

Parfumul…de chitară! – Al-Shafer

Purtat puțin peste putere,

Pornit pierdut pentru pierzare

Pătrund prin praful permutat

Parfumul… de chitară.

Crezând candid cu crunt cobzar,

Crezând cutarea căutată.

Caut cărunt, credul, 

Chiar crud,

Parfumul de chitară…

Arzând am ars.

Aștept… așa.

Aștept a așteptare.

Amanetat, amenințat,

Parfumul de chitară.

Vândut, vânt vrut,

Vând vinerea visare.

Venea, vindea.

Venea, visa:

Parfumul de chitară…

Domnișoara Nopții cu Urlete

Urechea-i fină

De căprioară hăituită,

Aude dens ecoul țipătului de pescăruș verde.

Dar ochii dulci nici nu respiră.

Buzele-i roșii

De curtezană bătută,

Gustă cu sete urletul șacalului părăsit.

Dar colții albi nici nu se-nroșesc.