• Eu zîc,  Marțea cu „L”

    Cînd Messi nu-i pe teren, nici Barcelona nu joacă

    Atitudinea Barcelonei din finala Cupei Regelui de aseară a fost exact aceeași din returul cu Liverpool – poate ne cîștigă Messi meciul. Lăsînd spații imense între linii, catalanii au jucat de parcă era un meci amical și așteptau să fie schimbată la pauză toată echipa, în timp ce adversarii de la Valencia păreau că se simt ca acasă.  FC Barcelona a început acest sezon cu o echipă care ar fi trebuit să cîștige în toate competițiile fără prea mari probleme. Pe lîngă Messi, în atac, erau Coutinho, Suarez și Dembele, iar la mijloc Busquets și Rakitic împreună cu Arthur și Vidal urmau să domine liniile mediene îmbătrînite ale celorlalte echipe…

  • Eu zîc

    Sprijină-te de mine

    Iar a venit 21 martie și iar sînt în dificultate. Nu pentru că nu știu ce trebuie zis și ce trebuie făcut azi, ci pentru că nu prea mă dau eu în vînt după zile de naștere. Însă dacă așa zice datina străbună, că trebuie, dom’le, sărbătorite, măcar ale altora, dacă ale tale nu, așa facem. Ne supunem. Dacă anul trecut am dat-o într-una emoțională și plină de paragrafe lacrimogene, anul ăsta schimbăm fițuica, nu de alta, dar nu mai am bani de șervețele, la cîte am folosit anul trecut. Așa c-o să fie simplu data asta: La mulți ani, tata! Și, hop, bag o melodie 😉

  • Eu zîc

    Cu Forța de 20-20 de ani

    „Cum e la 20 de ani, frumosule?” N-ai 20 de ani dacă n-ai primit această întrebare și acest compliment din dotare. Și sigur n-ai 20 de ani dacă nu răspunzi pe bază de interes. Fie îi zici cît de „viață e viața”, fie îi dai cu ștergătoarele, ca să îi arăți cît de bine te-a nimerit lauda și curiozitatea, și îți vezi de cei aproximativ 60-70 de ani ce ți-au mai rămas (dacă ești norocos). Eu, în limitatele mele cunoștințe lingvistice de care dispun încerc să evit răspunsul sau, în cel mai bun caz, să scobor un „bine” din neant. Dar, pentru voi, special, în premieră și, dacă sînteți cuminți,…

  • Eu zîc

    Drumul

    „Viața este alcătuită din decizii. Ești suma deciziilor tale. O decizie greșită te poate distruge.” Am auzit, poate de prea multe ori, aceste maxime pline de înțelepciune. Se întâmplă ca, în acest drum lung, pe această autostradă numită „Viață”, să te întâlnești cu momente în care fiecare alegere are puterea de a-ți schimba sensul și viteza de mers. Iar în acele momente, dacă faci alegerea greșită, te confrunți cu maximele de mai sus și derivatele lor. E drept că, nu știu cum se face, dar, deși le știm, suntem surprinși să le auzim. E un drum greu, un drum pe care poți rămâne în pană, fără motorină, pe care poți…

  • Eu zîc

    Seein’ My Father In Me

    4 mai 1998. Nu vă pot spune multe despre acea zi. Dar de un lucru sunt sigur. Cineva plângea răcnind profund deranjat de aerul și lumina ce l-au scos din întunericul liniștit în care trăise în ultimele nouă luni. Altcineva se confrunta cu o fericire și o întrebare bruscă: Ce e aia „a fi tată”? Viața e alcătuită din rutine și chestiuni noi ce devin rutine în cele din urmă. Dar, după ce te-ai distrat singur, fără griji, vine perioada în care te distrezi împreună cu o altă ființă. Te obișnuiești și cu ea (până la urmă). Și, atunci când ți-e lumea mai dragă și mai plictisitoare, apare ‘ăl micu căutând atenție! Știu, ‘ăl micu era…

  • Eu zîc

    Expert sau meijin?

    „Un meijin este mai mult decât un expert sau un specialist, este un geniu creator. Personalitatea lui originală îl situează deasupra tuturor.” – Suzuki Daisetz Teitaro Secolul XXI poate fi cuprins într-o singură lege universală: „Experții spun că…”. O caracterizare subită dar, în același timp, cuprinzătoare pentru ceea ce înseamnă nivelul societății. Totuși, cum ajungi expert? Procesul este de-a dreptul complex, cuprinzând termeni și termene, ani de muncă și transpirație, bani cheltuiți pe lentile din ce în ce mai groase. Totul pentru a ajunge la nivelul de expert! Apoi mori. Ba nu, greșeala mea, am sărit peste câțiva pași importanți. Întâi te îngrași, te alegi cu toate bolile pe care le…

  • Eu zîc

    Care-i mai cu moț, mon cher?

    Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre… Odată și cândva, demult, cică ar fi existat și pe la noi niște ființe de le zicea „oameni”! Nimeni nu știe cu siguranță cum, când și de unde au apărut. Unii speculează că ar fi fost opera unuia, Dumnezeu. Alții luptă cu îndârjire pentru ideea că ar fi niște forme evoluate (sau nu!) de maimuțe. Dar… vorba cântecului: Sânge rău de mi-aș face, Și pe cine să mă mânii? Este-o veche zicătoare: Bată vântul, latre câinii… Bine-i mai zicea Zavaidoc, ăsta: dacă tot au dispărut, de ce să ne mai întrebăm cum au apărut? Hai…

  • Eu zîc

    マジで感謝!

    泣いちまった でもみんなが 肩をたたいてくれた Pentru cei dintre voi care se întreabă ce fel de extraterestru a pus mâna pe mine și m-a învățat să scriu în limbi noi, se numește Google și este din rasa browserelor cu funcția de translator. Dar, nu vă îngrijorați, nu scrie nimic rău acolo! Totul e perfect. De fapt, mai mult decât perfect. Tocmai de asta scriu acum. Măi, ciocoflenderilor, voi aveți prieteni? Măi, eu cred că aveți. Nu sunt ăia cu care râzi în pauze la școală sau cei cu care ieși sâmbătă seara în oraș și aștepți cu o tragică răbdare trecerea unei săptămâni din viață pentru a te lansa în alta, la fel…

  • Eu zîc

    My Wars: A New Hope

    „The show must go… all over the place… or something!” – Finn Hudson Dacă există un loc în lumea asta în care este aproape imposibil să te simți singur, în mod sigur acel loc este trenul de vineri după-amiaza. Acompaniat de Westlife și de alte patru ființe bipede umanoide, viața nu mai pare atât de monotonă și singuratică. Vă eram dator cu un articol, știu. De câteva zile am tot încercat să îl scriu și abia acum am prins câteva ore pentru mine. Adică pentru voi, măi, ciocoflenderilor! Am promis că schimb abordarea. În spiritul acestei schimbări… eeeeh, greu e, pe bune! Vă mai amintiți de melodia PE care am distribuit-o…

  • Eu zîc

    La vida y la muerte de Lori

    Într-un articol anterior te-am întrebat dacă ți-ai imaginat vreodată înmormântarea ta… „Iar mă ia ăsta cu depresie din prima!” Da, ai dreptate! Hai pe ceva mai vesel. Doar e noul an, nu? Păi atunci te invit la un eveniment. Ai fost vreodată la o… înmormântare? Este una la care sigur te vei duce, dar din care nu îți vei aminti nimic. Dar cum ar fi să te duci la înmormântarea ta? Până realizezi tu cum ar fi… lasă-mă să te invit la cea a unui tânăr pe care îl cunoșteam. A trăit… sau, în fine, a existat pe planeta asta mai bine de 19 ani. A consumat oxigen, hrană, spațiu.…