マジで感謝!

泣いちまった でもみんなが 肩をたたいてくれた

Pentru cei dintre voi care se întreabă ce fel de extraterestru a pus mâna pe mine și m-a învățat să scriu în limbi noi, se numește Google și este din rasa browserelor cu funcția de translator.

Dar, nu vă îngrijorați, nu scrie nimic rău acolo! Totul e perfect. De fapt, mai mult decât perfect. Tocmai de asta scriu acum.

Măi, ciocoflenderilor, voi aveți prieteni? Măi, eu cred că aveți. Nu sunt ăia cu care râzi în pauze la școală sau cei cu care ieși sâmbătă seara în oraș și aștepți cu o tragică răbdare trecerea unei săptămâni din viață pentru a te lansa în alta, la fel de plină de rutine și ocazionale ruperi de ritm menite să îți provoace o febră musculară la nivelul creierului. Nici aceia care îți adresează veșnica și clișeica întrebare CE FAAAAACI? și care îți reproșează atunci când le răspunzi cu același veșnic și clișeic BINEEEEEEE.

Eu cred că prietenii sunt aceia care, fără să te gândești la ei, se gândesc ei la tine. Aceia care, indiferent unde sunt pe planeta asta, fac parte, cu drag, din existența ta. Aceia care îți ridică viața și standardele, care te ajută să înțelegi că, uneori, rațiunea vine înaintea sentimentelor. Și, mai ales, aceia pe care, chiar dacă vrei cu toată ființa, nu poți să te superi cu adevărat, nu poți să îi ignori, nu poți să îi alungi pentru preferințele altora.

Pentru acei prieteni, azi, acum, la ora asta, când scriu, fac o plecăciune și vă spun din toată inima și ființa mea:

『ありがとな』