Cea mai fericită zi

Întunericul întotdeauna învinge lumina. Voi face această afirmație conștient de reacțiile voastre. Lumina aduce bucurie, speranță, viață. Dar când ea dispare? Atunci nu „vine” întunericul. Nu „apare”. El este acolo mereu. Lumina este cea care se luptă să supraviețuiască. Și în fiecare noapte, lumina este înfrântă. 

Dar există în fiecare an o perioadă când întunericul aproape că își pierde înțelesul. O perioadă în care lumina este prezentă în permanență. Cel puțin pe străzi! Nu sunt genul care să devină sentimental la sfârșit de an, să își pună ținte, să rememoreze momente plăcute. De ce?

„Nu există suferință mai mare decât să-ți amintești, cu regret amar, de o zi când ai fost fericit.” (Obi-Wan Kenobi)

Am vorbit de amintiri și memoriale, despre cât de important este pentru mine să rețin lucrurile frumoase din viață. Este adevărat. Dar este la fel de adevărat că amintirile plăcute rănesc mai mult și mai adânc decât cele triste. Dar, totuși, acum, la final de 2017 am să mă risc. Voi rememora acest an. Voi încerca să extrag ceva, orice, care să îmi amintească de 2017 ca fiind un an bun, frumos, demn de a ocupa un loc în trecut.

Am terminat liceul, am luat BAC-ul, am intrat la facultate: nu sunt realizări ci, mai degrabă, etape normale în viața unui tânăr.

Mi-am făcut prieteni noi și mi-am întărit relațiile cu cei vechi? Bună întrebare!

În concluzie (reminescență din liceu), 2017 a fost… un an. A fost! În trei zile tot ce va mai rămâne din el va fi acel moment în care cineva va număra „3,2,1” și tu vei striga „La mulți ani, 2018!” sperând că vă veți aminti de 2018 ca fiind un an fericit mult timp de acum înainte.

Tuturor celor ca mine, care nu vedeți sensul și direcția vieții, celor care priviți lumea prin filtrul singurătății, celor pentru care tristețea este un mod de viață și pentru care zâmbetul otrăvește mai rău decât plânsul, pentru voi am o veste. Este suficientă o singură lumânare pentru a ține întunericul la distanță. Lumina învinge întunericul. Pentru că întunericul există, dar lumina este creată. Lumina nu aduce speranța. Speranța aduce lumina. Speranța că într-o zi voi putea sta în întuneric și voi putea privi lumina fără să mă ascund.

La vida es una y es un carnaval!