„The show must go… all over the place… or something!” – Finn Hudson
Dacă există un loc în lumea asta în care este aproape imposibil să te simți singur, în mod sigur acel loc este trenul de vineri după-amiaza. Acompaniat de Westlife și de alte patru ființe bipede umanoide, viața nu mai pare atât de monotonă și singuratică. Vă eram dator cu un articol, știu. De câteva zile am tot încercat să îl scriu și abia acum am prins câteva ore pentru mine. Adică pentru voi, măi, ciocoflenderilor!
Am promis că schimb abordarea. În spiritul acestei schimbări… eeeeh, greu e, pe bune! Vă mai amintiți de melodia PE care am distribuit-o acum vreo…3 zile, You’ll Never Walk Alone?
25 mai 2005… După o primă repriză în care totul părea că se năruiește, după trei goluri încasate, Liverpool FC era la pământ. Ploaia ușoară cuprindea stadionul și odată cu ea se scurgeau și speranțele jucătorilor.
„Walk on, walk on
With hope in your heart
And you’ll never walk alone!”
”Am ridicat ochii, rușinat, și am văzut toată galeria, toți fanii, în picioare. Printre lacrimile, deznădejdea și resemnarea din teren, am reușit să privesc speranța din 50.000 de suflete și am știut… am știut atunci că voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a nu îi dezamăgi. Așa că i-am adunat pe băieți și le-am arătat și lor ceea ce văzusem eu. Ce a urmat după? WE NEVER WALKED ALONE EVER AGAIN!” – Steven Gerrard, căpitanul celor de la Liverpool FC.
Miracolul de la Istanbul a fost o seară de neuitat. Dar a fost doar o seară… nu? După acea seară, zeci de echipe din lumea întreagă au adoptat You’ll Never Walk Alone ca imn oficial. Acum nu multă vreme, un fan al Borussiei Dortmund a decedat în tribune, în timpul jocului. Atunci, o voce a început să cânte, ușor. Au urmat-o altele, și altele, și altele, până când întregul stadion s-a unit pentru un gest, unii ar spune inutil, alții frumos. Dar eu spun: poți muri singur în mijlocul unei mulțimi. Poți trăi singur în cea mai mare aglomerație. Dar nu poți fi singur atunci când ești alături de suflete care nici după moarte nu te părăsesc.
Ce s-a întâmplat cu galeria aceea care, în 2004 fusese declarată „cea mai rea și agresivă din lume”? A primit premiul FIFA pentru cea mai devotată și unită galerie. Da, pentru că ei au descoperit ceva ce mie mi-a luat 7 ani să descopăr:
„I will never walk alone…EVER AGAIN!”