Eu zîc

Care-i mai cu moț, mon cher?

Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre…

Odată și cândva, demult, cică ar fi existat și pe la noi niște ființe de le zicea „oameni”! Nimeni nu știe cu siguranță cum, când și de unde au apărut. Unii speculează că ar fi fost opera unuia, Dumnezeu. Alții luptă cu îndârjire pentru ideea că ar fi niște forme evoluate (sau nu!) de maimuțe. Dar… vorba cântecului:

Sânge rău de mi-aș face,

Și pe cine să mă mânii?

Este-o veche zicătoare:

Bată vântul, latre câinii…

Bine-i mai zicea Zavaidoc, ăsta: dacă tot au dispărut, de ce să ne mai întrebăm cum au apărut? Hai mai bine să vedem cum au dispărut, nu? Știu că vreți! Și, pe deasupra, mai aveți și dreptul la asta!

Drepturile… Un termen definitoriu pentru a defini specia umană. Sau nu? Zilele trecute, am asistat, împreună cu audiența unui cotidian, la moartea definiției de „drept”. „Dreptul la exprimare”! Pentru unii poate fi chiar și o locuțiune verbală, pentru alții, o religie. Dar mai există și o a treia categorie, pentru care acest termen compus pare să fi căpătat un nou înțeles. Acum, această exprimare arhaică ce a fost greșit interpretată în ultimii două mii de ani (aparent) de către umilii sapienși, și-a dezvăluit semnificația în fața jurnalistului de rând. Dați-mi voie să vă redau în limbaj sapiens descoperirea divină:

„Dreptul la exprimare”, așa cum a fost cunoscut până la data de 28.02.2018 (A.D.) va reprezenta de acum înainte „dreptul la comoditate” sau va mai căpăta și denumirea de „dreptul la dezinformarea maselor”. Rugăm ființele care pretind că fac (încă) parte din specia umană să se supună noilor regulamente.

Da, traducerea/îndrăzneala de a interpreta îmi aparține. Dar, dacă eu înțeleg așa, înseamnă că nu sunt singurul. Încântător! Dacă în preafrumoasa noastră țară, creștină de două mii de ani (lumină), dreptul la opinie este echivalent cu dreptul de a scrie orice, despre oricine, fără să ai o părere documentată și argumente valide, atunci poate ar trebui să încep să mă întreb ce mai caut la facultate încercând să învăț cum să îmi argumentez și cum să îmi documentez sus-numita opinie! S-ar putea, cu ușurință, redacta o Magna Carta a scrisului din pat, la căldură, cu o cană fierbinte de ceai, în timp ce „amărâții” de sapiens caută documentarea la -17 grade (primitivii). Până la urmă, ce rost mai are această documentare? Prima regulă din Magna Carta articolului de 2018 spune clar că decât să îți riști sănătatea și să consumi bani pe tramvai, mai bine incluzi cuvinte ca „uluitor” și „discriminare” în aceeași frază și te rogi cu ardoare de un cotidian mai mare să îți dea copy-paste la poveste fără să o mai verifice. (works like a charm!)

Și nu aș spune nimic… dacă nu aș vedea cât de repede prinde la populație această nouă definiție. Brusc, am realizat cine a scris cu adevărat Istoria religiilor! Ce Eliade, ce lege, ce Constituție? Autorul adevărat este… hmm… un moment, vă rog! Nu găsesc pe nimeni în cartea de telefoane cu numele de user anonim! Interesant… Poate găsesc vreun tunet sau o bucată de ciment…

Ah, era să uit! Am și eu o dilemă: help me! Voi ați mai auzit de oameni care să îți salveze viața pe gratis?

Neaaah! Nici user anonim, ciment sau tunet… Sau… poate ați auzit?!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: