Psalm – Al-Shafer

De ce aud întinsul cum șoptește?

De ce aud chitara cum ucide-un vers?

De ce din lanuri de pământ întors,

Aud un glas de plug ce se căiește?

De ce văd râul cum aleargă-n loc?

De ce văd muștele cum zbiară-n cercuri late?

De ce din toate câte-au fost în joc,

Tu m-ai ales și m-ai atins cu moarte?

De ce simt cerul cum se stinge-n salve?

De ce simt pomii unduind un vals?

De ce sunt eu învăluit acum de jale

Ținându-mă târâș după-al Tău pas?

De ce-mi răspunzi tăcut la întrebare?

De ce-mi ascunzi cu grijă-al meu necaz?

De ce nu Te prefaci ca orișicare,

Și-n schimb, mă-mbraci, zâmbind, cu-al Tău topaz?

Cîntec de lebădă

Știi cum sună

cîntecul de lebădă al unei moluște?

Jalnic…

Cum îl îngînă cu toate puterile

Și cum își stoarce fiecare strop de viață

rămas în minusculitatea ființei ei?

De ce nu l-ai auzit?

Aveai dopuri în urechi?

Erai operat de surzenie?

N-ai pierdut nimic!

În afară de jalnica exprimare disperată

a unei moluște în convulsii.

Domnișoara Nopții cu Urlete

Urechea-i fină

De căprioară hăituită,

Aude dens ecoul țipătului de pescăruș verde.

Dar ochii dulci nici nu respiră.

Buzele-i roșii

De curtezană bătută,

Gustă cu sete urletul șacalului părăsit.

Dar colții albi nici nu se-nroșesc.

Așteptând să spun ceva

Scurtă ședere

Stau.

Licheni luciferici coboară pe aripa

îngerilor de piatră.

Cerul plânge câte o stea cu fiecare seară

așteptând luna de miere.

Mersul trenurilor spre profeții mici

mă așteaptă calm pe mâna scoasă din apă.

Argan și lihnit lignit verde îmi tulbură

visul de copil:

fericire?

 

Puțin timp liber, vreme prielnică, tristețe, comemorări și un poet pe o bancă, în parc. Ingredientele pentru câteva versuri într-o zi de decembrie. De ce?