Eu zîc

Drumul

„Viața este alcătuită din decizii. Ești suma deciziilor tale. O decizie greșită te poate distruge.”

Am auzit, poate de prea multe ori, aceste maxime pline de înțelepciune. Se întâmplă ca, în acest drum lung, pe această autostradă numită „Viață”, să te întâlnești cu momente în care fiecare alegere are puterea de a-ți schimba sensul și viteza de mers. Iar în acele momente, dacă faci alegerea greșită, te confrunți cu maximele de mai sus și derivatele lor. E drept că, nu știu cum se face, dar, deși le știm, suntem surprinși să le auzim.

E un drum greu, un drum pe care poți rămâne în pană, fără motorină, pe care poți face sau, uneori, provoca un accident. Un drum ce nu există pe hărți. Un drum la începutul căruia GPS-ul te va ruga insistent să te întorci, să regândești ruta. Un drum la capătul căruia va trebui să plătești pentru timpul și kilometrii parcurși.

Ai șanse să îl parcurgi și să ajungi la final? Ai șanse să nu adormi la volan? Să nu pierzi direcția sau să intri pe contrasens? Bineînțeles că ai! Chiar și un pesimist ca mine îți va ura succes în a-l parcurge. Dar chiar și un nepăsător ca mine îți va sugera să alegi opțiunea „sună un prieten”. Nu de alta dar s-ar putea să treci prin ținuturi pe unde să nu cunoști limba, s-ar putea să încurci semnele de circulație sau să rămâi fără bani pentru plata finală. Sunt prieteni și prieteni. Dar, pentru că asta e povestea ta, tu ești Făt-Frumos, iar ceilalți sunt acolo pentru a te ajuta. Fiecare are rolul său în călătoria ta. Unul te va ghida prin pădurea întunecată, altul te va ajuta să treci un pârâu, altul te va apăra, iar un altul pur și simplu va fi acolo pentru tine, chiar dacă îți convine sau dacă simți că îi vei crăpa țeasta la prima ocazie. Cheia este să știi când și cum să îi folosești. Și, mai ales, CÂT să îi folosești. Folosirea în exces poate avea efecte de supradoză!

„Supradoza de prieteni e cea mai periculoasă.”

Și ar fi bine să nu uiți un lucru. Uneori, rolul adjuvanților este să se sacrifice. Nu trebuie să îi plângi, nici să încerci să îi salvezi. Asta e soarta lor în povestea ta. Totul în povestea ta are un final. Până la urmă, fiecare Făt-Frumos se alege cu Ileana sa, chiar dacă asta înseamnă moartea calului înaripat. Acesta e drumul. Aceasta este calea.

This is the way of things! And it truly is a wonderful world!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: