Pe malul Styxului mă-mbăt, arhanghele-n a tale bale
și, în ecou de apă chioară, mă-nec ‘na tale poale.
Pe scîrțîitul în apus, un vizitiu de dric mă amăgește
că „sigur e mai scurt pe-aici, că sigur nimeni nu plătește.”
Altar, amar și voie bună, lumină scumpă printre jnepeni,
îmi stă pe limbă să te supăr, îmi stau pe geană ochii țepeni.
Pe luciul apei, sub un val, o muză roșie și-o vidră coaptă;
smulg absolut ceremonial, o lacrimă de la luntrașul de pe barcă.
„Hai, du-mă acasă, măi, Charon, că mă așteapt-o crustacee moartă
în farfurie caldă de carton, în prag de-arhivă abia arhivată.”