• Eu zîc

    Cea mai fericită zi

    Întunericul întotdeauna învinge lumina. Voi face această afirmație conștient de reacțiile voastre. Lumina aduce bucurie, speranță, viață. Dar când ea dispare? Atunci nu „vine” întunericul. Nu „apare”. El este acolo mereu. Lumina este cea care se luptă să supraviețuiască. Și în fiecare noapte, lumina este înfrântă.  Dar există în fiecare an o perioadă când întunericul aproape că își pierde înțelesul. O perioadă în care lumina este prezentă în permanență. Cel puțin pe străzi! Nu sunt genul care să devină sentimental la sfârșit de an, să își pună ținte, să rememoreze momente plăcute. De ce? „Nu există suferință mai mare decât să-ți amintești, cu regret amar, de o zi când ai…

  • Eu zîc

    If I die young… What if?

    „If I die young, bury me in satin, Lay me down on a bed of roses, Sink me in the river at dawn, Send me away with the words of a love song…” Prea trist pentru tine, cititorule? Scuzele mele. Dar dacă totuși te-ai hotărât să citești mai departe, am o poveste pentru tine. A long time ago, in a galaxy far, far away… Te-ai gândit cum va arăta înmormântarea ta? O grămadă de rude, jumătate nu le-ai văzut niciodată, jumătate nu te cunosc. O mulțime de oameni, jumătate plâng pentru părinții tăi, jumătate pentru vremea de afară. E frig, plouă. Tu ești lăsat să dormi în timp ce niște…

  • Eu zîc

    Amintiri sau memoriale

    Totul a pornit de la întrebarea aceea. Amintirile sunt ceva ce am avut sau ceva ce avem?  La prima vedere este doar un joc de cuvinte menit să genereze câteva gânduri trecătoare sau o replică inteligentă din partea interlocutorului. Dar am descoperit… că nu e chiar așa. Uneori, amintirile sunt cel mai bun refugiu împotriva vieții. Cel mai sigur loc unde să te ascunzi în așteptarea unor vremuri mai prielnice. Dar oare așa ar trebui ele să fie? Oare asta să le fie menirea? Cred că pentru a răspunde la această întrebare este nevoie să răspundem la o alta. Ce sunt amintirile pentru tine? Nu e nevoie să răspunzi acum. Ia-ți timp.…

  • Eu zîc

    #iubirenuviolenta

    Sarcasmul! Ah, cât mi-a lipsit! Dar pentru ce sunt prietenii dacă nu pentru a-ți aduce aminte cine ești cu adevărat și ce te definește? Pentru cei care nu m-au recunoscut în primul articol și care, probabil, și-au pus mâinile în cap văzând un necunoscut postând în numele meu, am aici o doză de realitate. Pentru voi! Special! De la mine! Pentru că vă… naah, prea mult deja 😀 Și ce subiect să abordez pentru o revenire în glorie decât un subiect atât de serios încât nu poate fi tratat sarcastic? Hai să spunem…Violența în familie! Uite un subiect cu două tăișuri. Perfect! De ce spun că este cu două tăișuri?…

  • Eu zîc

    Fugi, băiete, fugi!

    Există un loc. Un loc în care gândul și sentimentul nu au loc. Un loc în care caut liniștea, dar găsesc amintirile. Un loc în care viața te salută din mers. Un loc în care iei o pauză de la realitate. Un loc în care „a fi” lipsește fără a distruge peisajul. În acest loc, timpul te obligă să privești în urmă. Și privești. Și privesc. Și văd un băiețel care gângurește. De ce? Pentru că tocmai a întâlnit cea mai interesantă persoană din viața sa: poștașul! Da, el era cel care întotdeauna umbla cu geanta de piele în spate, ducând adevărate comori oamenilor și, dacă se întâmpla să scape…

  • Eu zîc

    Run, baby, run!

    There is a place. A place where thinking and feeling do not exist. A place where I want to find peace, but all I get are memories. A place where life says `hi` and passes by you. A place where you take a break from reality. A place where there is no `to be`. In this place, time commands you to look back. And you do. And I do. And all I can see is a little boy who smiles. Why? Because he just met the most interesting person in his life, in his whole world: the postman! Yeah, he was the one always walking with that leather bag, giving…