Poezie

Somn roșu – Al-Shafer

Te-ai întrebat vreodată

De ce gândesc copacii,

De ce tremură frunzele sub

fiecare șoaptă pe care

o aruncă provocator

buzele tale roșii de somn?

Te-ai întrebat vreodată

De ce e macul un vers,

De ce, în loc să își urmeze cursul,

Se-oprește măcăleandrul

pe geana ochiului tău drept?

Te-ai întrebat vreodată

Cum e să fii poet,

Cum e să ai o rază cafenie,

să-ți lumineze noaptea

de boală suferindă?

Și dacă te-ai întrebat,

Puțin îmi pasă…

Îmi pasă de somnul

dintr-un câmp de mac

uitat…

 

Explicații…NU!

Trebuie să mă confesez… Nu mi-a plăcut niciodată să citesc poezii în școală. Pe lângă faptul că era considerat un lucru „de fete”, era de-a dreptul exasperant! De ce?

Mai știți vremurile acelea în care celebrii Călinescu, Manolescu și alți doctori și critici vă dictau interpretări la poezii? Mda, și eu parcă îmi aduc aminte câte ceva prin pâcla de comentarii și eseuri adunată într-un colț prăfuit de creier.

Nu-i așa că era frustrant? Cum ar fi dacă v-aș întreba: „Care este culoarea ta preferată?” și aș mai adăuga „Este ROȘU!”? Ar avea exact aceeași logică, nu? Ei, dar altfel cum ne-am umple noi 12 ani din viață? Doar nu vreți să vă jucați sau să copilăriți sau chiar (Doamne ferește!) să cunoașteți lumea din afara băncilor cu sistem vocal încorporat cu o singură comandă disponibilă: „lipit de spătar cu mâinile la spate”! Vedeți? Școala doar ne protejează din a zbura prea devreme din cuib. Și se asigură că, atunci când, după acești 12 ani decidem să ne luăm zborul, să nu avem combustibil decât până la un alt cuib. Dar ce să vezi? Ăsta e cuib mai performant, îi zice „facultate”! Și aici, dacă tot te-ai obișnuit să ai o opinie bine formată și argumentată (scuzați, să ai opinia bine formată și argumentată a lui Călinescu și Doctorescu, Academicescu, Etcetericescu, Blablalicescu, greșeala mea), de ce să strici așa obicei bun? Mai continuă măcar vreo 3-4 ani, ca să nu uiți aceste chestiuni și problemațiuni extrem de utile în situații de viață și de moarte!

Huh, m-am lăsat puțin dus de val, dar îmi revin repede că altfel măcar unul dintre voi mă va atinge cu o carte de comentarii pentru BAC și, nu de alta, dar abia am scăpat de astea.

Deci, de ce nu o să îmi explic poeziile? Din același motiv pentru care nu am văzut numele vreunui poet analizat în acele cărți de comentarii. Am descoperit că, de cele mai multe ori, poetul nu vrea să exprime nimic. Nu intenționează să își arate sentimentele față de ceva anume. Nu abordează nici un subiect. Poezia este cea care decide. Versurile curg într-o direcție imposibil de prezis. Să îi stabilești unui poet subiectul poeziei este echivalentul tăierii unei părți din creier. E ca și cum l-ai așeza într-o groapă de 200 metri și ai arunca cu bolovani cerându-i să se urce pe ei pentru a ajunge sus.

Poezia trebuie înțeleasă de fiecare pentru el. Dacă nu îți transmite nimic, nu te îngrijora. Nu înseamnă mare lucru. Doar că acel text nu te-a atins nu înseamnă că pe altul nu l-a țintit drept în inimă.

Așa că… nu te aștepta să îți explic. Nu te aștepta nici să înțelegi. Nu te aștepta la nimic. Așteptările ucid… mai ales la temperaturi scăzute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: