• Eu zîc

    My Wars: A New Hope

    „The show must go… all over the place… or something!” – Finn Hudson Dacă există un loc în lumea asta în care este aproape imposibil să te simți singur, în mod sigur acel loc este trenul de vineri după-amiaza. Acompaniat de Westlife și de alte patru ființe bipede umanoide, viața nu mai pare atât de monotonă și singuratică. Vă eram dator cu un articol, știu. De câteva zile am tot încercat să îl scriu și abia acum am prins câteva ore pentru mine. Adică pentru voi, măi, ciocoflenderilor! Am promis că schimb abordarea. În spiritul acestei schimbări… eeeeh, greu e, pe bune! Vă mai amintiți de melodia PE care am distribuit-o…

  • Eu zîc

    La vida y la muerte de Lori

    Într-un articol anterior te-am întrebat dacă ți-ai imaginat vreodată înmormântarea ta… „Iar mă ia ăsta cu depresie din prima!” Da, ai dreptate! Hai pe ceva mai vesel. Doar e noul an, nu? Păi atunci te invit la un eveniment. Ai fost vreodată la o… înmormântare? Este una la care sigur te vei duce, dar din care nu îți vei aminti nimic. Dar cum ar fi să te duci la înmormântarea ta? Până realizezi tu cum ar fi… lasă-mă să te invit la cea a unui tânăr pe care îl cunoșteam. A trăit… sau, în fine, a existat pe planeta asta mai bine de 19 ani. A consumat oxigen, hrană, spațiu.…

  • Eu zîc

    Cea mai fericită zi

    Întunericul întotdeauna învinge lumina. Voi face această afirmație conștient de reacțiile voastre. Lumina aduce bucurie, speranță, viață. Dar când ea dispare? Atunci nu „vine” întunericul. Nu „apare”. El este acolo mereu. Lumina este cea care se luptă să supraviețuiască. Și în fiecare noapte, lumina este înfrântă.  Dar există în fiecare an o perioadă când întunericul aproape că își pierde înțelesul. O perioadă în care lumina este prezentă în permanență. Cel puțin pe străzi! Nu sunt genul care să devină sentimental la sfârșit de an, să își pună ținte, să rememoreze momente plăcute. De ce? „Nu există suferință mai mare decât să-ți amintești, cu regret amar, de o zi când ai…

  • Poezie

    Așteptând să spun ceva

    Scurtă ședere Stau. Licheni luciferici coboară pe aripa îngerilor de piatră. Cerul plânge câte o stea cu fiecare seară așteptând luna de miere. Mersul trenurilor spre profeții mici mă așteaptă calm pe mâna scoasă din apă. Argan și lihnit lignit verde îmi tulbură visul de copil: fericire?   Puțin timp liber, vreme prielnică, tristețe, comemorări și un poet pe o bancă, în parc. Ingredientele pentru câteva versuri într-o zi de decembrie. De ce?

  • Poezie

    Somn roșu – Al-Shafer

    Te-ai întrebat vreodată De ce gândesc copacii, De ce tremură frunzele sub fiecare șoaptă pe care o aruncă provocator buzele tale roșii de somn? Te-ai întrebat vreodată De ce e macul un vers, De ce, în loc să își urmeze cursul, Se-oprește măcăleandrul pe geana ochiului tău drept? Te-ai întrebat vreodată Cum e să fii poet, Cum e să ai o rază cafenie, să-ți lumineze noaptea de boală suferindă? Și dacă te-ai întrebat, Puțin îmi pasă… Îmi pasă de somnul dintr-un câmp de mac uitat…   Explicații…NU! Trebuie să mă confesez… Nu mi-a plăcut niciodată să citesc poezii în școală. Pe lângă faptul că era considerat un lucru „de fete”,…

  • Eu zîc

    If I die young… What if?

    „If I die young, bury me in satin, Lay me down on a bed of roses, Sink me in the river at dawn, Send me away with the words of a love song…” Prea trist pentru tine, cititorule? Scuzele mele. Dar dacă totuși te-ai hotărât să citești mai departe, am o poveste pentru tine. A long time ago, in a galaxy far, far away… Te-ai gândit cum va arăta înmormântarea ta? O grămadă de rude, jumătate nu le-ai văzut niciodată, jumătate nu te cunosc. O mulțime de oameni, jumătate plâng pentru părinții tăi, jumătate pentru vremea de afară. E frig, plouă. Tu ești lăsat să dormi în timp ce niște…

  • Eu zîc

    Amintiri sau memoriale

    Totul a pornit de la întrebarea aceea. Amintirile sunt ceva ce am avut sau ceva ce avem?  La prima vedere este doar un joc de cuvinte menit să genereze câteva gânduri trecătoare sau o replică inteligentă din partea interlocutorului. Dar am descoperit… că nu e chiar așa. Uneori, amintirile sunt cel mai bun refugiu împotriva vieții. Cel mai sigur loc unde să te ascunzi în așteptarea unor vremuri mai prielnice. Dar oare așa ar trebui ele să fie? Oare asta să le fie menirea? Cred că pentru a răspunde la această întrebare este nevoie să răspundem la o alta. Ce sunt amintirile pentru tine? Nu e nevoie să răspunzi acum. Ia-ți timp.…

  • Poezie

    Baladă orientală

    Înainte de a publica această primă creație al-shaferiană sub numele meu adevărat, mă simt dator cu o mică introducere și cu o foarte scurtă explicație. Cine este Al-Shafer?  Pentru o bună bucată de vreme l-am considerat a fi un alter ego. Dar, recent, am realizat că, de fapt, era doar un mod de a-mi ascunde timiditatea. De ce timiditate? Pentru că mi se părea un lucru jenant, stânjenitor să scrii poezii. Dar după ce am început să public pe acest blog, mi-am dat seama că nu are rost să mă ascund după deget și să îmi scot întreg arsenalul la înaintare. Așadar, această creație nu va fi singura pe care…

  • Eu zîc

    #iubirenuviolenta

    Sarcasmul! Ah, cât mi-a lipsit! Dar pentru ce sunt prietenii dacă nu pentru a-ți aduce aminte cine ești cu adevărat și ce te definește? Pentru cei care nu m-au recunoscut în primul articol și care, probabil, și-au pus mâinile în cap văzând un necunoscut postând în numele meu, am aici o doză de realitate. Pentru voi! Special! De la mine! Pentru că vă… naah, prea mult deja 😀 Și ce subiect să abordez pentru o revenire în glorie decât un subiect atât de serios încât nu poate fi tratat sarcastic? Hai să spunem…Violența în familie! Uite un subiect cu două tăișuri. Perfect! De ce spun că este cu două tăișuri?…

  • Eu zîc

    Fugi, băiete, fugi!

    Există un loc. Un loc în care gândul și sentimentul nu au loc. Un loc în care caut liniștea, dar găsesc amintirile. Un loc în care viața te salută din mers. Un loc în care iei o pauză de la realitate. Un loc în care „a fi” lipsește fără a distruge peisajul. În acest loc, timpul te obligă să privești în urmă. Și privești. Și privesc. Și văd un băiețel care gângurește. De ce? Pentru că tocmai a întâlnit cea mai interesantă persoană din viața sa: poștașul! Da, el era cel care întotdeauna umbla cu geanta de piele în spate, ducând adevărate comori oamenilor și, dacă se întâmpla să scape…