Category: Marțea cu „L”

4 mai 1998. Nu vă pot spune multe despre acea zi. Dar de un lucru sunt sigur. Cineva plângea răcnind profund deranjat de aerul și lumina ce l-au scos din întunericul liniștit în care trăise în ultimele nouă luni. Altcineva se confrunta cu o fericire și o întrebare bruscă: Ce e aia „a fi tată”? Viața e alcătuită din rutine și chestiuni noi ce devin rutine în cele din urmă. Dar, după ce te-ai distrat singur, fără griji, vine perioada în care te distrezi împreună cu o altă ființă. Te obișnuiești și cu ea (până la urmă). Și, atunci când ți-e lumea mai dragă și mai plictisitoare, apare ‘ăl micu căutând atenție! Știu, ‘ăl micu era prea mic pentru a-și aminti asta. Era prea mic pentru a-și aminti cum, într-o zi cu ploaie, dormea sub o geacă, încălzind brațele tale puternice (a auzit că i se zicea „sobiță”).

Dar, ‘ăl micu a crescut. Nu era prea mic pentru a-și aminti cum, într-o noapte înstelată, purta o discuție filosofică și astronomică despre misterele Carului Mic și a Andromedei, de pe umerii tăi, strângând „hățurile” negre și privind lumea de la doi metri înălțime. Bineînțeles, nu își poate aminti cum și cât a dormit, în siguranța acelei înălțimi, ținând încă strâns de „hățuri”.

Ar mai fi multe de amintit, dar o să ni le amintim împreună, atunci când o să ne legănăm balansoarele în fața casei visurilor noastre, privind la ‘ăi mici care nu înțeleg ce caută în lumea asta. Până atunci, Paul Overstreet o spune cel mai bine în versurile melodiei Seein’ My Father In Me: 

And now lookin’ back I can recall the times we disagreed  (Îmi aduc aminte că nu ne înțelegeam)
When I could not take hold of his old fashioned ways        (Pentru că nu acceptam calea ta)
And the more I tried to prove him wrong                            (Și cu cât încercam să te contrazic)
The more I proved him right                                               (Cu atât mai mult am realizat că ai dreptate)
Now I know why he still stood by me                                 (Acum știu de ce ai stat lângă mine)
When I went through that stage                                        (Când am trecut prin acea perioadă)

Își mai poate ‘ăl micu aminti de o altă noapte, de data asta înnorată, când a purtat o altă discuție, fără voia lui, în timp ce se plimba, departe de tine. ‘Ăl micu nu mai are memoria atât de bună, nu mai știe ce a discutat. Dar un lucru știe: i-ai zis, plângând, că îl iubești, iar el, suflând, că te iubește.

La mulți ani, tata! 

„Un meijin este mai mult decât un expert sau un specialist, este un geniu creator. Personalitatea lui originală îl situează deasupra tuturor.” – Suzuki Daisetz Teitaro

Secolul XXI poate fi cuprins într-o singură lege universală: „Experții spun că…”. O caracterizare subită dar, în același timp, cuprinzătoare pentru ceea ce înseamnă nivelul societății. Totuși, cum ajungi expert? Procesul este de-a dreptul complex, cuprinzând termeni și termene, ani de muncă și transpirație, bani cheltuiți pe lentile din ce în ce mai groase. Totul pentru a ajunge la nivelul de expert! Apoi mori. Ba nu, greșeala mea, am sărit peste câțiva pași importanți. Întâi te îngrași, te alegi cu toate bolile pe care le analizezi, protestezi pentru pensia ce nu îți acoperă nici jumătate din prețul medicamentelor, publici câteva studii și tratate, primești recunoaștere națională și internațională și abia apoi…mori!

„Bă, pesimistule, da’ așa ajuți lumea! Dacă n-ar fi experți, habar n-am avea de toate boalele și toate relele și Pământul se duce de râpă! O să murim cu toții!!!” – (un cititor anonim)

Are dreptate. Cu o mică, mică, miiiiică precizare: experții spun aceleași lucruri de mai bine de 100 de ani, doar că le explică într-o limbă străină pe care nici ei nu o mai înțeleg (uneori). Indiferent în ce domeniu lucrezi, tot ai trecut prin școală odată, cândva, demult. Școala crează experți! Cu toții ieșim plini de informații utile cum ar fi… în ce zi a fost tăiat salcâmul lui Moromete! Saau… câte enigme avea Otilia atunci când calcula averea lui Pascalopol (parcă așa îl chema). Ieșim specialiști în… trecut. Bravi mânuitori de Wikipedia! Excelenți vânători de note! Maeștri în inutilitate.

Dar câți meijini scoate banda rulantă de specialiști a școlii? „Ăla e talent, e din naștere! Unii e mai tari ca alții!”

Greșit!

„Nimeni nu se naște meijin!” – Suzuki Daisetz Teitaro 

Parafrazându-l pe faimosul spadasin Yagyū Munenori, Suzuki își explică afirmația: „Oricât de bine s-ar fi antrenat, nu va fi niciodată pe deplin stăpân pe tehnica sa dacă nu va înlătura toate piedicile psihicului, golindu-și mintea de cunoștințele pe care le-a dobândit.” Poate că Edison a spus-o mai pe înțelesul tuturor: „99% transpirație, 1% inspirație!” Degeaba muncești, dacă nu progresezi. Degeaba ești expert, dacă te oprești aici. Mulți folosesc acel 99% ca scuză pentru nivelul lor. Nu există nivel maxim. Nu există decât nivelul pe care vrei tu să îl atingi. Indiferent de convingerile tale, nu cred că poți să spui „exist pentru a fi ceea ce sunt acum”. Stephen Hawking n-a crezut în Dumnezeu. Dar până în ultima clipă a luptat pentru a ajunge la următorul nivel. Iar tu? Ai ajuns la nivelul maxim?

Prove it, meijin!